Câteva zeci de persoane au ieşit sâmbătă la amiază pe străzile municipiului Suceava pentru a protesta împotriva avortului. Acţiunea este deja la a cincea ediţie, iar punctul de plecare a fost biserica Sf. Dumitru. Organizatorii spun că doresc să sensibilizeze populaţia despre riscurile avortului şi despre păcatul pe care o femeie îl comite când recurge la această metodă. Marşul de astăzi a fost mutat din data de 1 iunie când avea loc în mod obşinuit pentru a avea loc în aceeaşi perioadă cu cele organizate în alte 26 de localităţi ale României.