Vântul puternic din ultimele ore a dus la ruperea mai multor copaci, sâmbătă dimineaţă, în mai puţin de o oră, pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava intervenind pentru îndepărtarea a trei arbori care puneau în pericol clădiri şi autoturisme. Pompierii au intervenit pe strada Tineretului din cartierul Burdujeni, municipiul Suceava, unde un arbore de 15 metri era la un pas să cadă peste mai multe maşini. Ei au reuşit să îndepărteze autoturismele, după care au tăiat copacul şi au îndepărtat pericolul.O intervenţie asemănătoare a avut loc pe strada Ştefan cel Mare din Suceava, peste drum de Palatul de Justiţie, unde un copac risca să cadă pe stradă. Într-un al lll- lea caz pe strada Mărăşeşti din cartierul Areni, în zona magazinului Data Service, un copac a căzut peste o casă, din fericire, fără a produce pagube importante. Sâmbătă, în jurul orei 12, pompierii au intervenit la un bloc de pe strada Mărăşeşti unde exista pericolul căderii tencuielii imobilului peste persoane şi maşini.
(23 mar 2013, 13:57:41