Prefectul Florin Sinescu a anunţat că 2000 de locuinţe din trei localităţi nu beneficiază de curent electric, aceasta după ce a fost afectată linia de 20 kv Siret- Bălcăuţi fiind afectate localităţile Şerbăuţi, Calafindeşti şi Bălcăuţi.
În privinţa traficului, Sinescu a zis că singurele probleme se înregistrează pe DN 17 între Stroieşti şi Păltinoasa, în special in zona Ilişeşti, unde s-au format blocaje temporare, circulându-se cu greutate din cauza ninsorii şi a viscolului. Utilajele de deszăpezire acţionează în permanenţă pentru a debloca maşinile de mare tonaj, care înaintează cu greutate.
Poliţiştii rutieri au ridicat în acestă dimineaţă, tot pe DN 17, mai multe certificate de înmatriculare în cazul unor maşini care nu erau echipate corespunzător pentru deplasarea în condiţii de iarnă.