Deputatul PDL de Suceava, Sanda-Maria Ardeleanu l-a interpelat pe ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, căruia i-a solicitat să rezolve problema cu care se confruntă bolnavii de hepatită C. Sada-Maria Ardeleanu a precizat că bolnavii de hepatită C ar trebuie să beneficieze de terapie cu ribavirină și interferon, însă în realitate, la nivelul judeţului Suceava aceste tratamente sunt amânate luni de zile şi chiar câţiva ani. Ardeleanu a spus că acest lucru se întâmplă din cauza unor probleme birocratice şi financiare, deşi medicii specialişti prescriu aceste tratamente.
„Dat fiind potențialul evolutiv al pacienților cu hepatita C spre ciroză și cancer hepatic, boli incurabile, vă solicităm debirocratizarea urgentă a procurării acestor medicamente”, se arată în interpelarea făcută de Sanda-Maria Ardeleanu.
De asemenea, într-o altă interpelare pe care deputatul PDL i-a făcut-o ministrului sănătăţii se atrage atenţia asupra revenirii tuberculozei pulmonare în centrul preocupărilor medicilor de specialitate.
Ardeleanu a propus revenirea în preocupările medicilor pneumologi a problematicii tuberculozei pulmonare, schimbarea titulaturii specialiștilor în pneumo-ftiziologie și activarea Progamului național împotriva tuberculozei în vedere eradicării acestei maladii caracteristică tărilor subdezvoltate.