Un autoturism a fost furat ieri, din parcarea unui supermarket din municipiul Suceava, unde a fost parcat între orele 7.00 şi 13.30.
Cu ocazia acţiunilor poliţiştilor, autoturismul a fost găsit pe strada Nicolae Iorga din localitate
Poliţiştii au declanşat acţiuni specifice, ocazie cu care în jurul orei 16.15, autoturismul a fost găsit abandonat pe str. Nicolae Iorga din municipiul Suceava, fără a prezenta urme de forţare la contact sau sistemul de închidere.
Din interiorul autoturismului, proprietarul, Gheorghe B., de 61 de ani, a reclamat sustragerea unui portmoneu care conţinea documentele personale şi suma de 250 lei.
S-au dispus măsuri pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.