Mâine la ora 12, intră în vigoare o atenţionare Cod Galben de ninsori şi vânt pentru judeţul Suceava precum şi alte judeţe din vestul, centrul şi nordul ţării, potrivit Administraţiei Naţionale de Metereologie.
În noaptea de joi spre vineri, ploaia se va transforma în lapoviţă şi ninsoare.
La munte va ninge. Cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 l/mp şi izolat, îndeosebi în zona montană, 50 l/mp.
Vor fi intensificări ale vântului până la 55 -70 km/h, iar la munte va sufla tare, cu peste 80- 90 km/h unde ninsoarea va fi viscolită.
Atenţionarea va expira vineri la ora 10.