Un echipaj al Poliţiei municipiului Suceava a oprit vineri în trafic, pe bulevardul Sofia Vicoveanca, două camioane cu remorcă, pline cu fier vechi. În urma controlului, oamenii legii au depistat neregului în acte.
Şoferul primului camion, Ioan T., de 28 ani, din comuna Moţca, judeţul Iaşi, a prezentat un aviz de însoţire a mărfii în care nu era înscrisă cantitatea de marfă transportată şi nici valoarea acesteia.
De asemenea a fost identificat Vasile D., de 30 ani, din municipiul Fălticeni, şoferul celui de-al doilea camion, care a prezentat un aviz de însoţire a mărfii fără a fi înscrisă valoarea acesteia.
Întrucât existau suspiciuni privind documentele de transport, s-a solicitat sprijinul Serviciului de Investigarea Fraudelor Suceava şi s-a luat măsura verificării autoutilitarelor la un punct de lucru în vederea cântăririi materialelor transportate, stabilirii provenienţei acestora şi a legalităţii activităţii de transport.
De asemenea s-a solicitat sprijinul lucrătorilor Gărzii Financiare Suceava, care au procedat la efectuarea de verificări şi au dispus indisponibilizarea autoutilitarelor şi a deşeurilor transportate.
Cercetările sunt continuate de către lucrătorii Gărzii Financiare Suceava, care urmează să dispună măsuri în funcţie de concluziile rezultate în urma finalizării controlului.