SC Termica SA Suceava ar putea să primească peste un milion de lei (10 miliarde de lei vechi) pentru a achiziţiona combustibilul necesar furnizării agentului termic pentru suceveni. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat în cursul zilei de azi că instituţia pe care o conduce şi Prefectura Suceava au trimis o solicitare comună către Electrica Furnizare, prin care se cere plata cu celeritate a sumei pe care această companie o are de achitat către Termica Suceava. Nechifor a explicat că în adresa trimisă către Electrica Furnizare se solicită ca o factură de 1,05 milioane de lei să fie plătită, dacă este posibil, înainte de data scadentă, de 31 martie 2013. Şeful administraţiei judeţene a arătat că în situaţia în care suma de 1,05 milioane de lei ar intra mai repede în conturile SC Termica SA Suceava, aceasta firmă ar putea achiziţiona cărbunele de care are nevoie pentru a asigura agentul termic. Trebuie spus că în momentul de faţă, SC Termica SA Suceava mai are combustibil până pe data de 15 martie 2013.
„Din aprilie va scădea necesarul de combustibil pentru încălzire. Dacă reuşim să trecem şi de acest hop vom reuşi să scăpăm de probleme”, a declarat Nechifor, care a mai adăugat că banii care ar urma să fie încasaţi de la compania Electrica Furnizare vor fi folosiţi doar pentru achiziţionarea de combustibil.