În perioada 18-22 februarie, Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava a organizat, pentru elevii din clasele a XII-a, o primă simulare a examenului de bacalaureat, scopul acestui demers fiind acela de a monitoriza stadiului de pregătire al elevilor în vederea stabilirii unor măsurilor de remediere, acolo unde acestea se impun.
Procentul de promovabilitate, înregistrat la nivelul judeţului, la prima serie de simulări, a examenului de bacalaureat este de 56,06%.
1.404 elevi ai claselor a XII-a au fost notaţi cu calificative între 1 şi 4,99 iar, de partea celalată, 39 de şcolari au obţinut note de 10, cele mai multe note maxime fiind bifate la disciplinele Istorie, Chimie şi Biologie (anatomie umană şi genetică). Cele mai mari note s-au înregistrat la disciplinele: Limba şi literatura română, Istorie, Chimie organică, Sociologie şi Filosofie, în vreme ce rezultate nemulţumitoare au fost bifate la materiile: Matematică, Fizică, Biologie vegetală şi animală.
Prof. Gheorghe Lazăr, inspector general în cadrul IŞJ Suceava, a declarat că, „rezultatele sunt cele pe care noi le-am aşteptat. Următorul pas va fi analiza acestor rezultate cu directorii liceelor din judeţ, depistarea şi remedierea anumitor disfuncţionalităţi. Probabil simularea din luna mai ne va putea furniza a apreciere mai bună a pregătirii elevilor”. Acesta a mai declarat că subiectele propuse au fost în conformitate cu cele transmise de Ministerul Educaţiei Naţionale. Camerele de supraveghere video au funcţionat în toate sălile de examen şi chiar dacă profesorii supraveghetori au fost cadre didactice din interiorul şcolilor, reprezentanţii IŞJ au dat asigurări că să vă asigur că exigenţa a fost maximă.