Un copil în vârstă de 12 ani din comuna Şcheia, C. R., a fost identificat ieri de poliţişti drept autorul unui furt comis pe 24 ianuarie, asupra unei femei de 60 de ani, Elena V., din municipiul Suceava.
Fiind audiat în prezenţa părinţilor, minorul a recunoscut faptul că în ziua de 24 ianuarie 2013, în timp ce se afla pe str. Mărăşeşti, a observat o femeie în vârstă şi în momentul în care a ajuns în dreptul acesteia, i-a smuls poşeta pe care o ţinea pe braţ, iar din poşetă a sustras o sumă de bani şi trei carduri bancare, după care a aruncat poşeta.
Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 70% şi restituit reclamantei iar autorul este cercetat în stare de libertate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.