Primăriile sucevene vor trebui să se concentreze în acest an pe plata arieratelor şi mai puţin pe dezvoltare. Acesta este mesajul pe care preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, l-a transmis ieri primarilor în urma întâlnirii pe care a avut-o cu aceştia în sala mare a Palatului Administrativ.
Nechifor a arătat că datoriile însumate ale unităţilor administrativ teritoriale ating 1.500 de miliarde de lei vechi, cifră care include arieratele, dar şi alte datorii, precum cele pentru lucrări executate şi nefacturate.
Preşedintele Consiliului Judeţean a mai transmis primarilor ca în acest an să finanţeze în limita posibilităţilor doar acele investiţii care sunt într-un stadiu avansat de execuţie.