De la 1 martie, pe18 străzi din municipiul Suceava vor fi demarate lucrări de modernizare, reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare.
Anunţul a fost făcut de primarul Sucevei, Ion Lungu, care a spus că prioritate vor avea străzile Aleea Dumbrăvii, Mitocelului şi Câmpului, din Iţcani, care sunt prinse şi pe proiectul de modernizare stradală.
Deşi majoritatea străzilor pe care vor fi făcute lucrări de extindere şi modernizare sunt în cartierul Iţcani, pe lista lucrărilor ce vor dermara anul acesta se află şi străzi intens circulate, precum bulevardul George Enescu, străzile Universităţii, Curtea Domnească, Zamca, Tătăraşi, Cuza Vodă, Calea Obcinilor şi Aleea Lalelor.