Un tânăr de 20 de ani, U.Gabriel, din satul Pleșești, comuna Vulturești, este cercetat penal pentru săvârşirea a şapte furturi din locuinţe, comise în perioada iulie 2012- februarie 2013.
Ultima oară U. Gabriel a furat din casa unei bătrâne de 73 de ani, I. Paraschiva, din satul în care domiciliază, suma de 50 de lei.
Tânărul de 20 de ani a sustras bani și bunuri şi din casele altor consăteni, C. Gheorghe, de 77 ani, A. Filaret, de 82 ani și I. Lucica, de 59 ani, I. Traian de 64 ani, M. Constantin, de 66 ani și D. Maria, 85 ani, de unde a sustras bani și bunuri, prejudiciul total fiind în sumă de circa 1.930 lei.
Față de autor s-a luat măsura reținerii pe bază de ordonanță, fiind introdus în arestul I.P.J. Suceava, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celui în cauză, urmând să se dispună procedural.