Un tânăr de 22 de ani, F.Dumitru, din comuna Ulma, a fost accidentat grav ieri, de un tractor care transporta buşteni.
Pe o drum comunal neclasificat din cătunul Chicera, comuna Ulma, M. Iosif de 21 ani, din localitate, în timp ce conducea tractorul şi tracta doi bușteni l-a accidentat grav pe F. Dumitru de 22 ani, localnic. Victima s-a accidentat încercând să redirecţioneze unul dintre buşteni, deoarece acesta bloca accesul spre locuinţa sa.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală față de M. Iosif sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 184 alin. 1 și 3 din Codul Penal care va fi soluționat procedural.