Doi tineri de 17 respectiv 21 de ani, C.S. şi C. Nicuţă, din oraşul Cajvana, au fost agresaţi şi ameninţaţi de un bărbat localnic de 46 de ani, P. Gheorghe.
Prima victimă, C. S., a fost agresată de P. Gheorghe în timp ce se afla la poarta locuinței sale. Bărbatul reclamat l-a lovit cu palma peste față, i-a luat lopata din mână și l-a lovit cu aceasta peste spate, provocându-i leziuni ce necesită pentru vindecare un număr de 2-3 zile îngrijiri medicale conform certificatului medico-legal anexa de partea vătămată.
A doua victimă, C. Nicuță, a fost agresată de bărbatul de 46 de ani, în timp ce se afla în fața unei societăţi comerciale din localitate. P Gheorghe a oprit autoturismul în dreptul lui şi, după ce a coborât, l-a lovit pe C.Nicuţă cu capul în față, cu palmele și picioarele de mai multe ori şi l-a ameninţat. Victima a prezentat şi un certificat medico-legal eliberat de cabinetul de medicină legală Rădăuți, fiindu-i acordate 3 - 4 zile de îngrijire medicale.
Având în vedere plângerile celor doi, se efectuează cercetări față de P. Gheorghe pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare, fapte prevăzute și pedepsite de art.180 alin 2 și art. 193 alin.1 din codul penal.