Un bărbat de 38 de ani, C.Constantin, a fost recupert ieri de jandarmi din pădurea de pe raza satului Sadău, comuna Brodina, unde se rătăcise şi în urma unei accidentări la genunchi, nu se mai putea deplasa. În consecinţă a sunat la 112, cerând ajutor, apelul fiind redirecţionat către Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Suceava.
Pentru căutarea persoanei în cauză au acţionat 4 lucrători din cadrul Jandarmeriei oraşului Vicovu de Sus, care au ţinut legătura cu persoana rătăcită prin intermediul telefonului mobil, reuşind să o găsească la aproximativ 4 km de satul Sadău, după două ore de căutări.
Jandarmii au constatat că C. Constantin, care locuieşte efectiv în oraşul Vicovu de Sus, s-a deplasat cu bicicleta pe un drum forestier din apropierea localităţii Sadău, după care a mers pe jos prin pădure cu scopul a aduna nuiele pentru a confecţiona măturoaie, timp în care s-a rătăcit. În timpul deplasării, s-a lovit la un genunchi şi, pe fondul unor afecţiuni medicale mai vechi, nu şi-a mai putut continua drumul, fiind nevoit să solicite ajutor.
C. Constantin a fost ajutat de jandarmi să se deplaseze până la un drum forestier, după care a fost transportat cu autovehiculul din dotarea jandarmilor la Spitalul Vicovu de Sus, unde i s-au acordat îngrijiri medicale şi a fost diagnosticat cu gonartroză.