Un miting la care au participat 14 persoane a avut loc în această dimineaţă la una din intrările Palatului de Justiţie din Suceava.
Nemulţumiţii sunt foşti salariaţi ai Star Mod Suceava, care consideră că judecătorii care au analizat dosarele privind această societate şi neregulile comise de directorul Lidia Sfarti au fost părtinitori şi nu au luat în considerare toate probele din dosar.
Protestul a fost autorizat de Primăria Suceava pentru un număr de 20 de persoane şi pentru două locaţii: Palatul de Justiţie şi sediul Parchetelor. În ciuda frigului de afară, aproximativ -13 grade Celsius, protestatarii au anunţat că nu vor renunţa la acţiune şi vor veni să-şi strige nemulţumirile oricât va fi nevoie.
Foştii angajaţi ai Star Mod au venit „înarmaţi” cu pancarte pe care erau scrise o parte din doleanţele la adresa Justiţiei sucevene şi a directoarei Lidia Sfarti.