Persoane neidentificate au distrus două aparate de jocuri de noroc dintr-un local şi au furat banii din interiorul acestora, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Potrivit poliţiei, furtul s-a petrecut la Moldoviţa, în noaptea de duminică spre luni.
Din cercetări, s-a stabilit că în localul spart se aflau şase aparate de jocuri de noroc.
Hoţii au forţat uşa de acces tip termopan, au intrat în local, unde au distrus două dintre aparate, din interiorul cărora au sustras suma de 2600 de lei.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.