Parohia „Naşterea Maicii Domnului” Suceava, Fundaţia „In Memoriam” şi Şcoala Populară de Arte „Ion Irimescu” Suceava organizează marţi, cu începere de la ora 16.00, lansarea volumului de versuri „Novissima Tristia”, ce poartă semnătura lui Dumitru Oniga, un vrednic mărturisitor al neamului românesc din temniţa comunistă. Tot în cadrul acestei manifestări, va avea loc şi un vernisaj expoziţional cu picturi ale copiilor coordonaţi de profesor formator Viorica Moruz, de la Şcoala Populară de Arte „Ion Irimescu”.
Fundalul muzical al suitei duble de manifestări va fi asigurat la pian de prof. Johannes Onesciuc. Aceasta este cea de-a doua manifestare întru bucuria duhovnicească a Naşterii Domnului, după ce, săptămâna trecută, au colindat parohia Cvartetul „Cantabile” al Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava. Lansarea şi vernisajul vor avea loc în Sala muzeu „Dr. Dragoş Corlăţeanu” de la subsolul bisericii monument, situată în imediata vecinătate a Palatului de Justiţie. Intrarea este liberă.