Viscolul şi ninsorile din ultimele 24 de ore au închis 19 şcoli şi grădiniţe, din două localităţi din judeţul Suceava. Este vorba despre unităţile de învăţământ din localităţile Forăşti şi Hânteşti. Peste 1.000 de elevi şi preşcolari, din cele două localităţi, nu vor merge joi la ore, după ce conducerile şcolilor au luat decizia de a suspenda cursurile din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, mai exact din cauza viscolului, dar şi a ninsorii.
La Forăşti au fost închise şase şcoli şi şapte unităţi de învăţământ preşcolar, iar 518 elevi şi copii de grădiniţă vor sta joi acasă. La Hânţeşti au fost suspendate joi cursurile în trei şcoli şi trei grădiniţe, iar 595 de elevi şi preşcolari au liber de la ore. Situaţia este valabilă pentru ziua de joi, eventualele modificări urmând a fi anunţate la Inspectoratul Şcolar Suceava de conducerile unităţilor de învăţământ din judeţ.