Joi, 13 decembrie, la ora 18.00, la Centrul Cultural “Grigore Vasiliu Birlic” din Fălticeni se va desfăşura spectacolul caritabil “Mai fericit este a da decât a lua!”. Printre invitaţii care vor evolua în cadrul acestui spectacol se numără Ovidiu Mihăilescu, Clara Mărgineanu, Daniela Bejenariu, trupa Icarus şi Corala “Leon Băncilă”.
“Spectacolul este gratuit, însă recomandăm tuturor participanţilor să ofere un mic ajutor financiar lui Cosmin Dragu, cel pentru care facem acest spectacol umanitar”, ne-a spus preotul preotul Liviu Mihăilă, preşedintele Asociaţiei “Fălticeni Cultural”, organizatorul evenimentului.
Cosmin Dragu este un băiat de 14 ani, care suferă de distrofie musculară progresivă, o boală degenerativă care îi distruge organismul. De ani de zile, soţii Dragu caută disperaţi soluţii pentru salvarea fiului lor. Au aflat că un transplant de celule stem l-ar putea salva pe Cosmin. Din nefericire, operaţia costă 30.000 de euro şi se poate face doar în China.