În tot judeţul Suceava procesul electoral se derulează în condiţii dificile din cauza nămeţilor. Ninsorile au început să cadă încă de sâmbătă seară, iar acum stratul de zăpadă atinge între 15 şi 25 de centimetri, chiar şi mai mult în zona de munte.
Chiar dacă Biroul Electoral Judeţean Suceava nu a oferit încă date oficiale, prezenţa la vot era extrem de slabă la primele ore de la deschiderea urnelor, cei care au dorit să-şi exprime opţiunea electorală în mod conştiincios fiind, ca de obicei, vârstnicii.
În primele trei ore de la deschiderea urnelor nu s-au semnalat probleme deosebite. În ciuda stratului gros de zăpadă, nici una din cele 538 de secţii de votare nu era închisă.