Un bar din municipiul Suceava, în care se află mai multe aparate de jocuri electronice, a fost spart de hoţi, iar din interior au fost furate o sumă de bani şi bunuri, prejudiciul fiind de 6.500 de lei.
Furtul a fost reclamat la poliţie la sfârşitul săptămânii trecute şi a fost comis în noaptea de joi spre vineri.
Deşi barul este asigurat cu gratii la uşă şi geamuri, hoţii au decupat gratiile în dreptul geamului de la toaleta localului, iar din interior au sustras 3.600 de lei din aparatele de jocuri electronice, precum şi 2.100 de lei, proveniţi din încasări.
Pe lângă bani, hoţii au luat un telefon mobil şi circa 45 de pachete de ţigări.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.