Proprietarii a patru autoturisme parcate în zone diferite ale municipiului Suceava au reclamat zilele trecute la poliţie că şi-au găsit maşinile cu geamurile de la portiere sparte, iar din interior furate diferite bunuri.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, luni dimineaţă, un tânăr de 25 de ani, Alexandru B., a sesizat că în noaptea de duminică spre luni, persoane necunoscute i-au spart geamul portierei stânga de la autoutilitara VW, parcată pe strada Victoriei, iar din interior i-au furat o staţie de emisie recepţie.
Două ore mai târziu, la 112 a sunat un alt sucevean, Florin V., de 41 de ani, care şi-a găsit maşina, o autoutilitară Mercedes Sprinter, parcată pe strada Ilie Ilaşcu, cu geamul portierei dreapta spart. Din maşină a fost furată tot o staţie de emisie recepţie.
În noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 1:30, un alt sucevean a sunat la poliţie şi a sesizat faptul că pe strada Academician Vasile Grecu, la ieşirea din municipiul Suceava, sunt două autoturisme Dacia Logan care au geamurile portierelor dreapta faţă sparte.
Maşinile aveau torpedourile deschise şi lucrurile din interior răvăşite.
Poliţiştii au reuşit să dea doar de unul dintre proprietari, care a declarat că i s-au furat un portofel în care se aflau bonuri de combustibil în valoare de 400 de lei, documente personale ale proprietarului, precum şi o borsetă în care se afla certificatul de înmatriculare.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.