Reprezentanţii PNL din Consiliul Local Suceava vor propune ca furnizarea căldurii să se facă în această iarnă la toate blocurile din municipiul reşedinţă de judeţ. Anunţul a fost făcut de preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, care a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că în momentul de faţă în Suceava sunt foarte multe blocuri la care Termica SA nu furnizează agent termic, în special din cauza datoriilor populaţiei către această societate.
„Nu este o măsură liberală, dar aici vorbim de omenie şi de necesitatea ca cei care sunt aleşi de populaţie să facă ceva pentru oamenii sărăciţi fără voia lor. Timp de patru ani în România s-au pierdut peste 700.000 de locuri de muncă, peste 120.000 de societăţi comerciale au fost desfiinţate, privând oamenilor de dreptul de a se angaja şi de a obţine un loc de muncă. Iar pentru acest lucru, statul, administraţia judeţeană şi locală, trebuie facă ceva pentru oameni”, a subliniat Alexandru Băişanu. El a arătat că liberalii din Consiliul Local Suceava vor solicita ca Termica să reia furnizarea căldurii în blocul 48, intitulat „blocul groazei”, deoarece „trebuie să-i sprijinim pe cei care au dificultăţi reale în a-şi plăti căldura”.