Seria manifestărilor cu genericul „Octombrie de Bucovina”, care a debutat pe data de 10 octombrie a.c., la Muzeul de Ştiinţele Naturii din Suceava, cu vernisajul expoziţiei de linogravură „Suceava, caligrafii sentimentale” şi lansarea volumelor „Etnii bucovinene / Armenii, Evreii, Lipovenii, Rutenii, Ţiganii”, de Dimitrie Dan, şi „Povestea aşezărilor bucovinene” (vol. III), de Ion Drăguşanul, continuă miercuri, 24 octombrie, cu lansarea a două cărţi din domeniul muzical, „Drum fără sfârşit” (romanţe, lieduri şi cântece interbelice), de Emil Havriliuc, şi „Jocuri tradiţionale şi melodii de nuntă”, de Mihai Constantin Gheorghe.
La evenimentul organizat sub egida Consiliului Judeţean Suceava de Centrul Cultural Bucovina - Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava, Muzeul Bucovinei, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Grupul Muşatinii şi cotidianele Crai Nou şi Monitorul de Suceava, care va avea loc la biblioteca publică judeţeană începând cu ora 14:00, vor cânta mezzosoprana Viorica Daud-Corjan, baritonul Cezar Mititiuc, pianistul Ionuţ Ciubotaru şi orchestra Ansamblului „Hora”.