Juriul celei de-a XLIV-a ediţii a Festivalului naţional de poezie „Nicolae Labiş” (festival care s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute la Suceava şi la Mălini) a desemnat laureaţii.
Juriul, alcătuit din criticii literari Mircea Martin (preşedinte), Alexandru Cistelecan, Adrian Dinu Rachieru, Mircea A. Diaconu şi Vasile Spiridon, a decis acordarea următoarelor premii:
Marele Premiu „Nicolae Labiş” a fost atribuit Mirunei Ştefana Belea, din com. Ulmi, jud. Dâmboviţa, studentă la Universitatea din Manchester (studii germanice şi ebraice);
Premiul special, oferit de prof. Margareta Labiş, i-a revenit Andrei Iordache, din Vatra Dornei, jud. Suceava;
Două Premii „Nicolae Labiş 21”, oferite de Muzeul Bucovinei, au fost atribuite Deliei Marilena Grosu, din Comişani, Dâmboviţa, şi Anei Maria Lupaşcu, din Vama, Suceava.
Cu premiile I, II şi III au fost răsplătite Gabriela Elena Jugănaru (Ploieşti), respectiv Alexandra Alina Negru (Suceava) şi Anastasia Gavrilovici (Ipoteşti, Suceava).
De asemenea, 20 de reviste literare au acordat premii constând în publicarea versurilor poeţilor apreciaţi.