Preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, a declarat miercuri că a făcut demersuri la Guvern pentru acordarea unor ajutoare financiare, din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia primului-ministru, localităţilor Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului şi Fălticeni, aflate în situaţii limită din punct de vedere financiar. Nechifor a subliniat că cea mai grea situaţie se înregistrează la Primăria Vatra Dornei, ale cărei datorii către transportatorii de rumeguşnecesar centralei termice a oraşului şi către E.ON în contul iluminatului public depăşesc două milioane de lei (nr. 20 de miliarde de lei vechi).
„Am făcut tot ce era posibil pentru ca Guvernul să poată acorda aceste ajutoare financiare de strictă necesitate, pentru că altfel municipiul Vatra Dornei ar fi avut probleme cu încălzirea în această iarnă şi cu funcţionarea iluminatului public. Am făcut intervenţii deşi primarul este de altă culoare politică decât conducerea Consiliului Judeţean (nr. primar PDL, iar conducerea CJ- USL) deoarece pentru noi nu contează primarul, ci locuitorii oraşului. Fiecare sucevean îşi plăteşte taxele şi impozitele şi este normal ca noi, ca administraţie judeţeană, să facem toate eforturile să nu ajungă în situaţii limită”, a spus Nechifor.