În cadrul Zilelor educaţiei nonformale, la sfârşitul săptămânii trecute, au avut loc două evenimente importante pentru învăţământul sucevean. Pe 28 septembrie a avut loc consfătuirea anuală – educaţie permanentă, iar pe 29 septembrie, consfătuirea anuală la care au participat cadrele didactice de la Palatul Copiilor Suceava şi de la Cluburile Copiilor din judeţ. În cadrul întâlnirilor s-a discutat raportul activităţii educative şcolare şi extraşcolare, a fost supus atenţiei bilanţul programului „Şcoala Altfel”, dar au fost stabilite şi direcţiile strategice ale activităţii educative pentru anul şcolar 2012-2013. S-a luat în discuţie şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional al Elevilor, oferta de formare - programe educative pentru acest an şcolar, programe şi proiecte din cadrul Ministerului Educaţiei.