Două familii de romi din satul Dumbrava, comuna Cornu Luncii, s-au luat la bătaie, vineri dimineaţă, în jurul orei 8:00, doi dintre protagoniştii scandalului, printre care şi o femeie, fiind transportaţi şi internaţi în Spitalul Judeţean Suceava.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, la scandal au participat patru persoane, respectiv Istrate S., de 46 de ani, George M., de 43 de ani, Mărioara M., de 42 de ani, şi Florin S., de 32 de ani, toţi lovindu-se reciproc cu obiecte contondente.
Doi dintre aceştia, Mărioara M. şi Florin S., au fost preluaţi de ambulanţieri şi duşi la spital, unde au rămas internaţi.
„În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe”, precizează poliţia.
La Spitalul Judeţean Suceava a ajuns, tot în urma unei agresiuni, şi un bărbat din comuna Udeşti.
Respectivul, Ion B., de 39 de ani, le-a spus poliţiştilor că, vineri, în jurul prânzului, în timp ce mergea spre stâna tatălui său, pe imaşul sătesc, s-a întâlnit cu un consătean, Mircea B., de 41 de ani, iar pe fondul unui conflict mai vechi acesta din urmă l-a lovit cu furca.
Victima a fost diagnosticată cu plagă contuză occipitală şi traumatism umăr stâng.