Punct ochit, punct lovit. Cam aşa se poate traduce acţiunea poliţiştilor suceveni de aseară de la Siret. În baza unor informaţii pe care le aveau de mai multă vreme, oamenii legii au efectuat percheziţii la locuinţele situate una lângă cealaltă a Rodicăi Damaschin şi a tatălui acesteia, Mihai Pânzariu. În urma descinderilor, s-au găsit atât alcool, cât şi ţigări de contrabandă. Este vorba de 1.220 de litri de alcool Martini şi circa 30.000 de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană marca Viceroy. Prejudiciul adus bugetului de stat numai din ţigări se ridică la 300.000 de lei, în timp ce pentru alcool paguba este calculată de reprezentanţii Gărzii Financiare.
Percheziţiile începute aseară, în jurul orei 19.00, s-au finalizat abia în jurul orei 4.00. În dimineaţa zilei de miercuri s-a trecut la audierea celor doi. Bătrânul în vârstă de 77 de ani va fi cercetat în libertate, în timp ce Rodica Damaschin, de 56 de ani, în curtea căreia se afla microbuzul cu cele 30.000 de pachete de ţigări, este audiată şi la această oră şi este posibil să fie reţinută.