Ansamblul folcloric de copii şi tineri „Balada Bucovinei” organizează vineri, 28 septembrie, între orele 17:00 – 19:00, şi sâmbătă, 29 septembrie, între orele 11:00 – 13:00, la sediul de lângă Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”, preselecţie pentru secţiunile solişti vocali, instrumente populare, dans popular, grup vocal tradiţional, dar şi voci pentru muzică corală religioasă. La preselecţie se pot înscrie copii comunicativi, cu talent şi de diferite niveluri artistice, din municipiul Suceava sau din localităţi apropiate. Vârstele participanţilor pot fi între 3 şi 20 de ani, interpreţii fiind apoi organizaţi pentru pregătire în funcţie de vârstă şi nivel artistic, pentru mai multe secţiuni. Informaţii suplimentare puteţi obţine la telefoanele: 0742 122 443, 0744 180 029, 0745 482 311.