Trei eleve au fost rănite, din care una grav, în timp ce mergeau pe trotuar, joi după-amiază, după ce au fost lovite de un suport de ţeavă metalică ce s-a desprins de pe marginea benei autobasculante a unei maşini care circula în Câmpulung Moldovenesc.
IPJ Suceava a informat, vineri, că un bărbat în vârstă de 38 de ani, din comuna suceveană Ostra, conducea, joi după-amiază, o autoutilitară în municipiul Câmpulung Moldovenesc, iar la un moment dat de pe marginea benei autobasculante s-a desprins suportul din ţeavă metalică pe care este înfăşurată prelata care, în cădere, a accidentat trei eleve în vârstă de 15 ani, ce se întorceau de la şcoală şi mergeau pe trotuar.
Sursa citată a precizat că în urma producerii accidentului o elevă a fost rănită grav, iar celelalte două au fost rănite uşor.
Şoferul a părăsit locul accidentului, iar în urma cercetărilor poliţişti au găsit autoutilitara în incinta unei staţii de asfalt.
Condus la locul accidentului, bărbatul a recunoscut că este implicat în evenimentul rutier respectiv.
În urma testării cu aparatul etilotest s-a stabilit că şoferul avea 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.