O autoutilitară încărcată cu mobilă a luat foc, miercuri seară, într-o benzinărie de pe raza comunei Pojorâta, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Incendiul a fost anunţat la dispeceratul pompierilor la ora 20:37, la faţa locului fiind trimise efective din cadrul Detaşamentului Câmpulung Moldovenesc.
Până să ajungă pompierii, angajaţii benzinăriei au intervenit cu stingătoare, focul cuprinzând prelata autoutilitarei, existând riscul ca flăcările să se extindă şi la staţia de distribuţie a carburantului.
“Intervenţia promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să nu se extindă, reuşit astfel să salveze de la distrugerea în totalitate a autoutilitarei”, se arată într-un comunicat al ISU Suceava, precizându-se că au ars trei corpuri de mobilier din autoutilitară şi circa trei metri pătraţi din prelata acesteia.
Specialiştii ISU au concluzionat că incendiul a fost provocat de afectul termic al curentului electric, provenit de la un conductor electric defect.