Poliţiştii Serviciului Rutier Suceava şi lucrătorii formaţiunilor de poliţie rutieră din judeţ au aplicat peste 250 de sancţiuni contravenţionale şoferilor prinşi cu nereguli în trafic, în numai două zile de controale în trafic.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, numai în cursul zilelor de vineri şi sâmbătă, s-au aplicat 167 de amenzi, în valoare totală de aproximativ 44.000 de lei.
Au fost constatate 11 infracţiuni şi reţinute 19 permise de conducere şi cinci certificate de înmatriculare, dintre care trei pentru
Printre cei care s-au ales cu dosar penal se numără şi Teodor L., din comuna Rădăşeni, care a fost prins pe DN 2, la Cumpărătura, la volanul unei maşini, tractând o remorcă neînmatriculată.
Cu subsemnatul la poliţie şi la Parchet va da şi Gheorghe A., din comuna Mălini, prins conducând un autoturism pe DJ 209 A, pe raza satului Dumbrava, cu o alcoolemie de 1,22 la mie alcool pur în aerul expirat.
Respectivul a fost dus la spital, însă a refuzat să i se recolteze probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.