Un bar din piaţa agroalimentară din cartierul George Enescu al municipiului Suceava (Piaţa Mică) a fost spart de şase minori cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, informează poliţia.
Furtul s-a petrecut în noaptea de marţi spre miercuri şi, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, micii spărgători au intrat în localul cu pricina îndepărtând plasa contra insectelor montată la fereastra din spatele barului.
Geamul fusese lăsat deschis peste noapte, astfel că misiunea hoţilor a fost una deloc grea.
Din interiorul localului, se reclamă furtul a mai multor sticle de bere, peturi de suc şi cutii cu băuturi energizante.
Prinşi de poliţişti a doua zi, minorii cu pricina, toţi din municipiul Suceava, au declarat că pontul le-a fost dat de alţi amici de vârste apropiate, care i-au şi ajutat să dea la o parte plasa antiinsecte.
„Cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Suceava sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, se precizează în comunicatul poliţiei.