Camera de Comerţ şi Industrie Suceava organizează la Shopping City Suceava cea de-a opta ediţie a Târgului Alimenta Tradiţional. Evenimentul va avea loc în perioada 14 – 16 septembrie, la organizarea târgului participând şi Consiliul Judeţean Suceava şi Shopping City. Timp de trei zile, expozanţii vor avea pentru vizitatorii târgului cele mai bune şi mai gustoase produse tradiţionale şi 100% naturale.
De la standurile firmelor participante se vor putea achiziţiona produse tradiţionale din carne (cârnaţi de Pleşcoi, tocăniţă de berbecuţ la ceaun, pastramă de oaie la grătar, şunculiţă ţărănească, caltaboşi, păstrăv în cobză, cârnăciori de oaie, cârnaţi ardeleneşti, cârnaţi de casă, cârnaţi tradiţionali, cârnaţi de vită, ceafă afumată, costiţă afumată, muşchi file, muşchi împletit, muşchi montana, slănină afumată, tobă, cârnaţi ţărăneşti, muşchiuleţ de porc, şuncă, şorici, jambon tradiţional, pastramă de vită, pastramă de oaie), precum şi produse lactate, respectiv bulz ardelenesc, balmoş, brânză de burduf în coajă de brad, brânză cu chimen, ardei şi busuioc, caşcaval cu chimen, caş afumat, caşcaval, urdă, unt de casă, telemea, iaurt, sana, lapte bătut, brânză de vaci, urdă, caş.
Nu puteau lipsi produsele de panificaţie şi patiserie, cozonaci de casă cu stafide şi rahat, sărăţele, covrigei săraţi cu chimen, ciocolată de casă, salam de biscuiţi, plăcinte, gogoşi tradiţionale, nuga, dulciuri de casă naturale, poale în brâu, prăjituri de casă, cornuleţe cu magiun, torturi tradiţionale.
Pe lângă acestea, vizitatorii vor putea achiziţiona ceaiuri, tincturi, siropuri, alifii, produse bio, pernuţe terapeutice, comprese, săculeţi cu plante, suplimente nutritive, condimente bio, precum şi produse apicole.
Târgul Alimenta Tradiţional va avea loc în parcarea Shopping City Suceava şi va putea fi vizitat zilnic, între orele 10:00 şi 19:00.