Un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost prins de poliţişti după ce a comis două furturi. Acesta a mărturisit unde a ascuns bunurile sustrase, într-o şură pe munte.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, Vasile L., din comuna Crucea, a spart zilele trecute o anexă din gospodăria unui bărbat din comuna Stulpicani, de unde a luat un motofierăstrău şi accesoriile aferente, valoarea prejudiciului fiind de 1.400 de lei.
Acelaşi individ a furat săptămâna trecută şi o bicicletă, tot dintr-o gospodărie din comuna Stulpicani.
Prins de poliţie, Vasile L. i-a dus pe poliţişti la locul în care-şi ascunsese lucrurile furate, o şură de pe muntele Muncelu, situat la aproximativ şapte kilometri de satul Gemenea.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat”, se precizează în comunicatul poliţiei.