Un bărbat din oraşul Siret a fost lovit de propria sa maşină, care era parcată pe marginea drumului, după ce aceasta i-a fost izbită de un alt autoturism, al cărui conducător auto s-a urcat băut la volan.
Accidentul s-a petrecut marţi seară, în jurul orei 21.15, pe strada Sucevei din Siret.
Victima, Aurel H., voia să intre în maşină în momentul în care a observat că un alt autoturism se îndreaptă în direcţia lui. S-a ferit, însă maşina cu pricina s-a izbit în autoturismul său, iar acesta din urmă l-a lovit şi l-a trântit la pământ.
Aurel H. a suferit o leziune la mâna stângă, iar şoferul vinovat, Iulian C., în vârstă de 42 de ani, din comuna Bălcăuţi, s-a ales cu dosar penal. Poliţiştii l-au pus să sufle în alcooltest, iar rezultatul a fost de 0,66 la mie alcool put în aerul expirat.