Casa unui sătean din comuna Drăgoieşti a fost spartă de hoţi, în timp ce proprietarul se distra la nunta nepotului său, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Furtul s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, între orele 00:00-4:00.
Nunta era organizată la căminul cultural din localitate, iar hoţii au forţat uşa de la intrarea în casa păgubitului.
Din interior, au sustras un portofel cu 300 de lei şi un telefon mobil.
Din grajdul gospodăriei, de pe un perete, a fost furat şi un ham din piele de culoare neagră, valoarea totală a prejudiciului fiind estimată la circa 1.000 de lei.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.