Nu mai puţin de 18 butelii pline cu GPL au fost furate, la sfârşitul săptămânii trecute, dintr-un rastel metalic, asigurat cu lanţuri şi lacăte.
Furtul a fost sesizat vineri dimineaţă de o femeie din Vereşti, Rodica H., în vârstă de 38 de ani, administrator al unei societăţi comerciale din localitate.
Respectiva a reclamat la poliţie că în noaptea precedentă i s-au furat cele 18 butelii din rastelul amplasat în faţa magazinului.
Rastelul era prevăzut cu două compartimente etajate pentru depozitarea buteliilor, iar ușile sunt prevăzute la fiecare nivel cu sistem de închidere pentru lacăt tip belciug.
Cu o seară înaintea furtului, uşile rastelului au fost asigurate de gestionara de serviciu cu lacăt la fiecare nivel, iar la îmbinarea ușilor cu două lanțuri închise cu lacăt.
A doua zi dimineaţă, aceeaşi gestionara a observat când a venit la serviciu că rastelul era gol şi lipseau şi lanţurile, şi lacătele de la rastel.
Valoarea prejudiciului este de circa 3.900 de lei.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.