„Guvernul şi USL au greşit foarte grav faţă de România şi faţă de români atunci când au declanşat scandalul politic. E timpul ca USLsă se ocupe de problemele reale ale oamenilor”.
Declaraţia aparţine secretarului general al Organizaţiei Judeţene a PDL, deputatul Ioan Bălan. Bălan, care deţine şi funcţia de secretar general adjunct al PDLla nivel naţional, a subliniat că trei luni de instabilitate provocată de USLau însemnat evoluţii negative pentru economie, arătând că leul s-a depreciat, neîncrederea în mediul politic şi economic a îndepărtat investitorii şi a blocat crearea de noi locuri de muncă, iar împrumuturile de pe pieţele externe s-au scumpit. Liderul democrat-liberal susţine că „incompetenţa şi dezinteresul guvernului USL” au compromis cea mai importantă sursă de dezvoltare a comunităţilor locale în România, fondurile europene. În opinia deputatului Bălan, guvernarea USLa însemnat până acum bani irosiţi, timp pierdut şi oportunităţi ratate. Dacă instabilitatea continuă, a spus secretarul general al PDLSuceava, nivelul de trai al românilor va fi serios afectat, iar acest lucru va fi 100% vina USL.