Casa Judeţeană de Pensii Suceava pune la dispoziţia pensionarilor suceveni 432 de bilete de tratament. Potrivit spuselor directoarei CJP Suceava, Camelia Chitul, la sediul acestei instituţii a început deja eliberarea biletelor de tratament, iar plecările în staţiuni se vor face în perioada 28 – 31 august 2012. Cele 432 de bilete de tratament sunt disponibile în staţiunile 1Mai, Amara, Bălţăteşti, Bizuşa, Căciulata, Covasna, Eforie Nord, Felix, Geoagiu, Herculane, Mangalia, Nicolina, Ocna Sugatag, Olăneşti, Pucioasa, Sângeorz, Sărata Monteoru, Saturn, Slănic Moldova, Sovata, Târgu Ocna, Techirghiol şi Vatra Dornei.
Camelia Chitul a precizat că listele cu repartiţia biletelor de tratament sunt afişate atât la sediul Casei Judeţene de Pensii Suceava, cât şi pe pagina de internet a instituţiei.
Persoanele care se regăsesc pe aceste liste se pot prezenta la sediul CJP Suceava cu biletul de trimitere - formularul în regim special de la medic, în dublu exemplar, buletinul de identitate şi cuponul de pensie aferent lunii iulie 2012. De asemenea, persoanele care beneficiază de gratuitate trebuie să prezinte şi o copie după certificatul de handicap, precum şi programul de reabilitare şi integrare socială.
Camelia Chitul a mai spus că la ridicarea biletelor de tratament este obligatoriu să se prezinte titularul biletului, sau în cazuri exceptionale, o altă persoană, desemnată de către titular pe baza unei procuri autentificate, din care sa rezulte că mandatarul este împuternicit să ridice biletul de tratament balnear.