Poliţia municipiului Fălticeni a organizat, vineri, o acţiune de control în trafic pe DN 2, pentru combaterea accidentelor care se produc din cauza vitezei, pe şoseaua naţional europeană fiind dispuse nu mai puţin de cinci radare în cascadă. Cei zece poliţişti implicaţi în acţiune, câte doi pe fiecare maşină, au acţionat cu aparatul radar, dar au urmărit şi depăşirile periculoase, pe linie continuă, precum şi traversările neglijente ale pietonilor. Având în vedere numărul de amenzi aplicate, se poate spune însă că şoferii au reuşit să evite în bună măsură radarele.
Poliţiştii rutieri au aplicate 93 de amenzi, în valoare de 18.100 de lei, toate la regimul circulaţiei, din care 74 pentru viteză. De asemenea, au fost reţinute trei permise de conducere şi a fost retras un certificat de înmatriculare.