Un şofer în vârstă de 20 de ani, aflat în stare de ebrietate, a rupt un gard şi a „aterizat” în curtea unei case, din accident rezultând rănirea unui alt tânăr, în vârstă de 23 de ani, pasager în maşină. Evenimentul rutier s-a petrecut duminică seară, în jurul orei 21.40, pe DN 17B, în oraşul Broşteni.
Conform anchetei poliţiei, şoferul Valentin L., domiciliat în Broşteni, posesor de permis de conducere din 2011, a pierdut controlul asupra volanului pe fondul vitezei, a derapat şi a lovit violent gardul de la marginea şoselei.
În urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat că şoferul avea o concentraţie de 0,91 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, alegându-se cu dosar penal.
El a fost dus de poliţişti la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea gradului de alcoolemie în sânge.