Unminor în vârstă de 14 ani s-a ales cu dosar penal după ce a lovit cu pumnul display-ul unui aparat de schimb valutar, supărat că automatul nu i-a dat contravaloarea în lei a sumei în euro pe care a introdus-o.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, joi seară, poliţia a fost sesizată despre faptul că persoane necunoscute au distrus un aparat de schimb valutar aparţinând unei unităţi bancare, filiala din cartierul Obcini.
La faţa locului, poliţiştii au găsit-o pe persoana care a făcut reclamaţie şi un grup de patru tineri.
Unul dintre aceştia a recunoscut că el a distrus ecranul automatului, motivând că a băgat 20 de euro în el, însă nu a mai primit echivalentul în lei.
„Prejudiciul urmează a fi stabilit de către firma care asigură service-ul, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere”, precizează poliţia.
(20 iul 2012, 18:54:08