Un şofer în stare de ebrietate a plonjat cu maşina de pe un pod, în albia unui pârâu, la o diferenţă de nivel de 15 metri. Conducătorul auto a scăpat fără leziuni, însă pasagerul care îl însoţea a fost rănit grav. Accidentul s-a petrecut marţi după-amiază, în jurul orei 16.45, pe drumul comunal din Săcuţa-Boroaia.
Conform anchetei poliţiei, şoferul, Constantin B., în vârstă de 36 de ani, localnic, a pierdut controlul asupra volanului pe fondul consumului de alcool, maşina plonjând în albia pârâului Saca.
Pasagerul din autoturism, Gheorghe L., în vârstă de 60 de ani, şi el localnic, a rămas încarcerat în maşină, fiind scos de un echipaj de Descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.
El a fost transportat la spital, unde a fost diagnosticat cu leziuni grave.
Poliţia mai precizează că şoferul a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 1,04 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate apoi probe biologice de sânge, care în mod normal vor indica o concentraţie de peste 2 la mie.