Un şofer în vârstă de 33 de ani, care conducea băut, şi-a scăpat maşina de sub control şi a lovit un minor în vârstă de 16 ani. Accidentul s-a petrecut sâmbătă noapte, în jurul orei 22.00, pe drumul comunal din satul Badragi-Zamostea.
Conform anchetei poliţiei, şoferul, Cătălin E., în vârstă de 33 de ani, localnic, a pătruns pe sens opus şi l-a acroşat pe consăteanul de 16 ani, care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers. Din fericire, minorul de 16 ani nu a fost rănit grav.
Poliţia precizează că şoferul a fost verificat cu etilotestul, rezultând o concentraţie de 0,57 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. El a fost condus apoi la Spitalul Judeţean, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Un alt şofer băut a provocat un accident cu o zi înainte, vineri seară. În acest caz, au stabilit poliţiştii, Vasile B., în vârstă de 35 de ani, din comuna Frumosu, aflat la volanul unui autoturism pe strada Molidului din Câmpulung Moldovenesc, s-a izbit în două maşini care staţionau, după care a părăsit locul accidentului.
Poliţiştii rutieri l-au depistat în scurt timp pe şofer, testarea cu etilotestul indicând o concentraţie de 0,64 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Ulterior s-a constatat că şoferul de 35 de ani nu deţine nici permis de conducere.