Doi soţi din satul Racova, comuna Udeşti, au plecat vineri la biserică, iar la întoarcerea la domiciliu, au observat că din locuinţă le-au fost furaţi 7.000 de lei.
Constantin V., în vârstă de 79 de ani, le-a povestit poliţiştilor că la jumătate de oră după ce s-a întors de la biserică împreună cu soţia sa, un vecin i-a rugat să le schimbe o bancnotă de 50 de lei.
Când s-a dus la dulapul din bucătăria de bară, unde îşi ţinea banii, Constantin V. a observat că lipseşte poşeta în care avea atât cei 7.000 de lei, cât şi actele de proprietate pe terenuri şi actele de proprietate pe două animale.
Bătrânul a declarat că nu a mai umblat la acea poşetă de mai bine de o săptămână, iar la întoarcerea de la biserică nu a găsit uşa de la intrarea în bucătărie forţată şi nici nu a observat urme de căutare prin locuinţă sau lucruri răvăşite.
Constantin V. a declarat de asemenea că a avut cheia de la intrare ascunsă într-o cameră de lângă bucătărie, unde au şi găsit-o când au revenit de la biserică.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.