Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost prins în flagrant în magazinul pe care l-a spart, jandarmii care au pătruns în interior găsindu-l ascuns sub tejghea. În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 2.30, o patrulă de ordine şi siguranţă publică a Jandarmeriei, aflată pe Calea Cernăuţi, a observat că uşa de acces într-un magazin este întredeschisă. Bănuind că au de a face cu o spargere, jandarmii l-au contactat pe administratorul magazinului, acesta ajungând imediat la faţa locului. În prezenţa acestuia, jandarmii au intrat în magazin, unde, sub tejghea, au găsit un bărbat care avea asupra sa două sacoşe. Individul îndesase în cele două sacoşe 229 de pachete de ţigări, 16 cartele telefonice şi 39 de pachete de condimente alimentare. De asemenea, asupra bărbatului au fost găsiţi şi 619 lei, furaţi din magazin. Hoţul a fost identificat în persoana lui Gheorghe R., în vârstă de 40 de ani, din municipiul Dorohoi.
Maiorul Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, a declarat: „În urma verificărilor a rezultat că bărbatul a părăsit localitatea de domiciliu şi s-a deplasat în municipiul Rădăuţi, având asupra sa, ascunsă în haină, o bară de metal. În cursul serii, s-a plimbat pe străzile municipiului, iar în jurul orei 02.00 şi-a îndreptat atenţia asupra unui magazin. Folosindu-se de bara metalică, a spart cele două lacăte ce asigurau uşa de acces în spaţiul comercial, a pătruns în incinta acestuia şi a pus mai multe bunuri în două sacoşe. În momentul în care se pregătea să părăsească magazinul, i-a observat pe jandarmi în apropierea acestuia şi s-a ascuns sub tejghea”.
Prejudiciul, estimat la 3.000 de lei, a fost recuperat în totalitate, bărbatul din Dorohoi, cunoscut cu antecedente penale, alegându-se cu dosar penal pentru furt calificat.